Darul de nuntă în România devine tot mai mult o provocare financiară pentru invitați, odată cu creșterea costurilor organizării și a așteptărilor legate de suma oferită.
De la meniuri scumpe și locații exclusiviste, până la prestații muzicale de top, contribuțiile în plic au ajuns să depășească 2.000 de lei pentru un cuplu, în special în marile orașe
În mod tradițional, darul este o sumă de bani care acoperă cel puțin costul meniului servit la eveniment. În 2025, un invitat plătește în medie 400 lei pentru masă și băuturi, iar pentru a evita impresia de zgârcenie, suma minimă oferită în plic este de regulă în jur de 500 lei.
Însă, costurile reale ale nunții sunt mult mai mari, incluzând servicii precum formația, fotografii și decorurile, ceea ce face ca sprijinul financiar al invitaților să fie cu atât mai important.
În capitală și în orașele turistice precum Constanța, un cuplu care participă la nuntă contribuie, de obicei, cu aproximativ 2.000 de lei, iar dacă relația cu mirii este una apropiată sau nunta se desfășoară într-un cadru exclusivist, suma poate urca la 3.000 lei sau mai mult.
În orașele mari din țară, precum Cluj-Napoca, Iași sau Timișoara, nivelul darului scade ușor, media situându-se în jurul a 1.500 lei per cuplu, cu valori mai mari pentru prietenii sau rudele apropiate.
În mediul rural sau în localitățile mai mici, contribuțiile sunt mai moderate, de obicei în jurul a 1.200 lei, însă și aici contextul personal și amploarea petrecerii influențează suma oferită.
Pentru cei care nu sunt siguri cât să ofere, există câteva repere orientative:
Cupluri care cunosc superficial mirii: 2.000–3.000 lei
Invitati singuri: 800–1.000 lei
Prieteni apropiați sau frați/surori: cel puțin 2.000–3.000 lei
Nași sau părinți: contribuții substanțiale, între 4.000 și 8.000 lei, uneori cu implicare directă în costurile nunții
Colegi sau cunoștințe: între 1.400 și 1.900 lei per cuplu
Persoane care nu pot participa, dar doresc să transmită un gest simbolic: minimum 500 lei
Copii: aproximativ 400 lei fiecare