Casa Națională de Pensii Publice a oferit vineri explicații detaliate privind modul în care perioadele de concediu pentru creșterea copilului sunt luate în considerare la calculul pensiei, în funcție de anul în care au fost acordate.
Conform legislației în vigoare la acea vreme, respectiv Decretul-Lege nr. 31/1990 și Legea nr. 120/1997, concediul plătit pentru creșterea copilului de până la un an sau doi ani era considerat vechime în muncă și stagiu de cotizare contributiv.
Această perioadă este inclusă integral la stabilirea drepturilor de pensie.
În această perioadă, concediul era considerat stagiu de cotizare asimilat, însă nu era inclus în calculul stagiului minim și complet de cotizare contributiv necesar pentru obținerea pensiei.
Totodată, aceste perioade nu contribuie la acumularea punctelor de stabilitate.
Pentru concediile acordate după această dată, legislația prevede că acestea sunt considerate stagiu de cotizare asimilat. Totuși, printr-o excepție, ele sunt incluse în calculul stagiului minim și complet de cotizare contributiv necesar pentru deschiderea dreptului la pensie. Cu toate acestea, ele nu sunt luate în considerare la acordarea punctelor de stabilitate.
Pentru a exemplifica modul în care aceste reguli influențează pensia, Casa de Pensii a prezentat cazul unei femei născute la 1 iulie 1963, care urmează să se pensioneze la 1 ianuarie 2025. Aceasta a realizat un stagiu total de cotizare de 34 de ani, structurat astfel:
În acest caz, pentru reducerea vârstei standard de pensionare, stagiul complet de cotizare contributiv necesar este de 33 ani și 3 luni. Din totalul stagiului realizat, se iau în calcul 33 ani și 6 luni pentru deschiderea dreptului la pensie.
În schimb, pentru calculul punctelor de stabilitate, se iau în considerare doar 31 ani și 6 luni, excluzând perioadele de concediu pentru creșterea copilului și indemnizațiile de asigurări sociale.