O crimă fără precedent i-a îngrozit până și pe polițiști. Un bărbat și-a recunoscut fapta într-o scrisoare, însă de abia la 20 de ani distanță după ce a comis fapta.
Totul s-a întâmplat în localitatea Ograda, județul Ialomița, relatează Călărași Press. Conform sursei citate, un bărbat a ucis o femeie în urmă cu 20 de ani și a îngropat-o în curtea unei locuințe.
Timp de două decenii, autoritățile din județul Ialomița au demarat numeroase căutări pentru a da de urma victimei. Astfel, ani întregi, femeia a figurat ca fiind dispărută.
Nimeni nu a putut să rezolve misterul și nici măcar nu se știa dacă a fost într-adevăr vorba de o crimă sau nu. Iată însă că 20 de ani mai târziu, adevărul a ieșit la suprafață.
Mai exact, criminalul a trimis o scrisoare poliției în care a mărturisit fapta. Acesta era cuprins de remușcări și a scris toate evenimentele care au avut loc în acea zi.
Odată ce criminalul și-a recunoscut vina, ancheta se desfășoară acum într-un caz de omor. Totodată, bărbatul a fost arestat și se pare că mai are un dosar, tot pentru crimă.
Bărbatul știa clar și unde a îngropat victima în urmă cu aproape 20 de ani. Astfel, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au descoperit resturi umane în saci de plastic în gospodăria de care bărbatul vorbise.
Chiar și așa, polițiștii au rămas șocați, în special pentru faptul că a fost nevoie de mai bine de două decenii ca bărbatul să își recunoască fapta.
Cel mai probabil dacă acesta nu ar fi trimis scrisoarea, femeia ucisă ar fi fost în continuare dată dispărută, iar cazul ei ar fi fost uitat. Rămâne de văzut însă ce decizie finală vor lua autoritățile și ce pedeapsă o să primească bărbatul.