News

Ceaiul pe care să NU îl bei niciodată dacă te doare capul. Poate amplifica simptomele și nu te va ajuta

Ceaiul pe care să NU îl bei niciodată dacă te doare capul. Poate amplifica simptomele și nu te va ajuta

Dacă te doare capul încearcă să nu bei orice tip de ceai. Unele plante s-ar putea să îți facă mai mult rău decât bine, deși poate nu știai asta.

Când te confrunți cu o durere de cap, este firesc să cauți rapid un remediu natural care să îți ofere alinare. Ceaiurile din plante sunt adesea prima alegere, fiind ușor de preparat și aparent inofensive.

Cu toate acestea, nu toate infuziile sunt potrivite pentru astfel de situații. De fapt, unele ceaiuri pot accentua durerea sau pot declanșa simptome neplăcute, mai ales dacă sunt consumate fără să ții cont de efectele lor asupra sistemului nervos.

Un exemplu frecvent ignorat este ceaiul de mentă. Deși este recunoscut pentru proprietățile sale digestive și efectul răcoritor, în cazul unor dureri de cap poate deveni un factor agravant. Mentolul din frunzele de mentă are un efect vasodilatator, ceea ce înseamnă că poate dilata vasele de sânge din creier.

Ce se întâmplă dacă bei ceai de ginseng sau ceai verde

Dacă durerea de cap este cauzată de migrenă sau de modificări ale tensiunii arteriale, acest efect poate intensifica simptomele în loc să le calmeze. În plus, menta poate irita persoanele sensibile sau pe cele cu reflux gastric, o altă cauză frecventă a cefaleei.

Și ceaiul verde, apreciat pentru antioxidanți, poate deveni problematic. Deși conține mai puțină cofeină decât cafeaua, este suficient cât să agraveze o durere de cap de tip tensional sau să interfereze cu somnul, dacă este consumat în a doua parte a zilei. Cofeina, în doze mici, poate ajuta în cazul unor migrene, dar dacă este consumată în exces sau neregulat, riscul este ca durerea să se agraveze sau să revină mai puternic, prin așa-numitul efect de rebound.

Un alt ceai de evitat este cel de ginseng. Deși este promovat pentru creșterea energiei și a rezistenței mentale, efectul său stimulant poate fi prea puternic pentru cineva care suferă de dureri de cap sau migrene.

Ginsengul poate crește tensiunea arterială și ritmul cardiac, iar în combinație cu oboseala sau stresul, poate face mai mult rău decât bine în timpul unui episod de durere.

Astfel, dacă vrei să scapi de durerile de cap, mai bine optezi pentru ceaiuri care au la bază plante ce te relaxează și nicidecum cele menționate anterior.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate