News

Ce se întâmplă și cu Celentano din Las Fierbinți, după ce Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu au demisionat de la Chefi la Cuțite. Sunt schimbări mari la PRO TV și Antena 1

Ce se întâmplă și cu Celentano din Las Fierbinți după ce Bontea Dumitrescu și Scărlătescu au demisionat de la Chefi la Cuțite. Sunt schimbări mari la PRO TV și Antena 1

A fost un adevărat șoc pe piața media după ce conducerea Antena 1 a anunțat că noul sezon Chefi la Cuțite va avea alți trei jurați. Chef Florin Dumitrescu, chef Sorin Bontea și chef Cătălin Scărlătescu nu au mai dorit să filmeze pentru noul sezon, după ce au fost în prim plan timp de zece ani.

Bucurie mare la PRO TV, mai ales că Chefi la Cuțite ajunsese să devanseze producțiile de top ale postului. Doar Las Fierbinți reușea să le mai facă față bucătarilor, dar acum drumul pare și mai ușor.

Va fi interesant de urmărit dacă cei trei chefi vor semna cu PRO TV. Ținând cont de contractul cu Antena 1, probabil le va fi greu să mai facă acest lucru.

Ce s-a întâmplat în Las Fierbinți

Joi seară, telespectatorii au trăit momente de neuitat alături de cele mai amuzante personaje. Las Fierbinți a fost lider absolut de audiență.

Dalida și Celentano au participat la „duelul omletelor”, iar Gianina și Firicel au jurizat preparatele. Omleta făcută de Dalida a fost extrem de apreciată: „Îmi vine să o arunc pe aia afară din curte și să te iau pe tine acasă la mine. Îmi iau găini pentru ouă, jur!”, i-a spus Firicel acesteia. Totuși, Celentano a încercat să câștige competiția printr-o metodă neobișnuită. Acesta a pus alcool în omletă și s-a străduit să o flambeze. Însă lucrurile nu au mers conform planului, iar Celentano s-a ales cu toată fața arsă.

Primarul Vasile l-a surprins pe omul său de încredere furând din gospodăria sa. Explicația? „Robi Hood veghează asupra celor nevoiași… ăia care n-au cămara plină cu șunci și cu salamuri uscate. Mie de ce nu mi-ați spus, domn’ primar, că aveți atâtea bunătăți atârnate aici?”, i-a spus polițistul printre suspine. Însă nu a trecut mult timp până când primarul a descoperit cine era, de fapt, în spatele acestei operațiuni. „Ce bine arată! Zici că-i mușchiulețul meu de porc”, i-a spus Vasile lui Ardiles când l-a prins mâncând din mezelurile sale.

Aseară, episodul din Las Fierbinți a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:26 – 21:31. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 11 puncte de rating și 33.7% cotă de piață, cifre mult mai mari față de locul 2 care avea doar 4.5 puncte de audiență și 13.8% share. De-a lungul difuzării, peste 1.7 milioane de români au trăit comedia la cele mai înalte cote, iar în minutul de aur, la ora 21:10, aproape 2 milioane de telespectatori erau în fața televizoarelor, la PRO TV!

Noul sezon Las Fierbinți este în fiecare marți, miercuri și joi, de la ora 20:30, la PRO TV.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate