Monica Tatoiu este o prezență foarte efervescentă în platourile televiziunilor și este recunoscută ca fiind una dintre doamnele complet lipsite de inhibiții. Cu o sinceritate debordantă, aceasta a recunoscut public ce pensie are și cât urmează să primească după recalculare. Ea a primit deja decizia acasă și calculul a fost corect.
De altfel Monica Tatoiu știa deja câți bani îi datorează statul român. Așdar, pe card ea va încasa de acum, câte 26.000 de lei în fiecare lună, cu 4.000 lei în plus, după recalculare.
La bază, Monica Tatoiu este profesoară de matematică, dar pensia ei generoasă se datorează postului de CEO pe care l-a avut la compania de cosmetice Oriflame România din 1996 până în 2008. Acolo salariul a fost foarte mare și automat și cotizația este pe măsură.
Puțini știu, însă Monica Tatoiu este și doctor în matematică la Universitatea din Iași, doctorat obținut în 1990, iar în plus de asta în urmă cu mai mult timp a recunoscut cu serviciile secrete române înainte de 1989.
„Eu am 337 de puncte. 331 de puncte de contributivitate plus restul, de stabilitate. Mie mi-a crescut pensia cu 4.000 de lei. Soțului meu are 26 de puncte în total. I-a crescut cu 500 de lei. Și, trecând de 2.000 de lei, diferența i-o impozitează”, a declarat Monica Tatoiu, potrivit fanatik.ro.
Afacerista a mai dezvăluit și că nu mai doarme în pat cu soțul ei, Victor de ani buni și nu pentru că ar fi certați, dar pentru că dorește spațiu pentru ea. Cei doi sunt căsătoriți de peste 40 de ani, însă înainte de asta, Monica Tatoiu a mai bifat două căsnicii și a recunoscut și că și-a înșelat toți bărbații.
„Prima oară m-am căsătorit că am făcut un pariu cu tata în anul I de facultate. Aveam un iubit care nu era agreat de familie. Tata și cu mama (n.red. mama lui) avuseseră o idilă, era ungur, taică-miu era sârb. M-am certat cu el și a zis: nu te ia niciunul, tu ești prea rea, prea gură mare. Zuza mi se spunea, Zuza nebuna. Mă certam cu toată lumea. Și cu Ceaușescu, tata săracul m-a salvat de nu știu câte ori.
Eram nervoasă, eram logodită cu el, numai să îi fac în ciudă. Eu sunt rea. Acum cu Dumnezeu m-a mai calmat. Și zic: care este burlacul cel mai dorit. Tata era cardiolog. Îmi zice cine, Radu, Dumnezeu să-l ierte! Ăla! În trei luni de zile mă mărit cu el. Și m-am măritat”, a povestit Monica Tatoiu.