Apare o nouă taxă în România, iar o mulțime de persoane ar putea fi obligate să o plătească. Cine sunt cei vizați și ce vrea să schimbe Guvernul de anul viitor?
Apare o nouă taxă în România, iar unii români nu vor fi prea încântați. Cine sunt cei vizați și ce pregătesc autoritățile începând cu anul viitor? Asociația Spirits România, care reunește principalii producători și importatori de băuturi spirtoase din țară, a transmis o scrisoare deschisă către premierul Marcel Ciolacu și ministrul Finanțelor Marcel Boloș.
Asociația cere o revizuire a politicii fiscale privind accizele la alcool. Mai exact, se propune un calendar de creștere graduală a accizei, care să înlocuiască actualul mecanism de actualizare cu inflația.
Care este motivul și ce invocă sursa citată? Membri asociației avertizează asupra riscurilor economice și sociale grave care ar putea afecta afacerile din această industrie în 2025.
Asociația spune că dacă mecanismul actual se va menține, acciza ar putea crește cu peste 50% în 2025. Iar o astfel de creștere bruscă ar afecta grav producătorii locali de băuturi spirtoase, care s-ar putea vedea nevoiți să facă concedieri, scrie evz.ro.
Menționăm că în prezent, în industria băuturilor spirtoase activează peste 46.000 de salariați, iar contribuția lor este de aproximativ 850 de milioane de euro anual la produsul intern brut (PIB).
Ce se întâmplă dacă taxa pentru alcool va crește într-adevăr? Sursa citată spune că o majorare semnificativă a accizei ar stimula piața neagră, ducând la creșterea consumului de băuturi contrafăcute, care reprezintă un pericol grav pentru sănătatea publică.
Dincolo de asta, mulți români ar putea fi revoltați de ce prețuri ar putea să plătească. Rămâne de văzut ce va decide Guvernul, dar și cum va fi făcută această majorare, fie treptat, fie brusc cum se propusese anterior.