News

ANAF vinde produse de lux la prețuri de nimic. În ce magazine pot fi găsite acestea. O pereche de cercei costă doar un leu

ANAF vinde produse de lux la prețuri de nimic. În ce magazine pot fi găsite acestea. O pereche de cercei costă doar un leu

Dacă te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă cu bunurile confiscate de la marii evazioniști de către ANAF, ei bine, acestea ajung în magazine, unde pot fi achiziționate la prețuri incredibil de mici.

În magazinele ANAF sunt puse la vânzare toate bunurile confiscate de la marii evazioniști din România. Aceste magazine sunt concentrate pe comercializarea bunurilor neperisabile și cu valoare redusă, precum articole de uz casnic sau îmbrăcăminte.

Prețurile practicate sunt semnificativ mai mici în comparație cu cele din magazinele second-hand, având o medie de aproximativ 10 lei pe fiecare produs.

În total, în România sunt opt magazine ANAF, fiecare amplasat în localități distincte. Unul dintre magazine este în București, în Sectorul 4. Locația este situată pe strada Măriuca, la numărul 14. Programul său de funcționare este de luni până joi, între 08:30 și 16:00, iar vineri între 08:30 și 14:00.

Stocul de produse în aceste magazine fluctuează considerabil în funcție de locațiile în care ANAF a efectuat confiscări recente, ceea ce face greu de prezis când vor fi disponibile noi bunuri și ce fel de produse vor fi.

Cu toate acestea, de obicei, în aceste magazine sunt disponibile articole de îmbrăcăminte, accesorii și produse electrice mici, scrie romaniatv.net.

Listă orientativă de prețuri

  • Cercei: 1,4 lei;
  • Cravată: 3 lei;
  • Ghete: 7 lei;
  • Ghiveci pentru flori: 0,7 lei;
  • Sutien: 3,5 lei;
  • Rochie: 20 lei;
  • Pantofi cu toc: 3,5 lei;
  • Balerini: 1,5 lei;
  • Blugi: 17,5 lei;
  • Husă telefon: 5 lei;
  • Lumânare tort: 0,25 lei;
  • Fermoar: 0,5 lei;
  • Pălărie: 4 lei;
  • Lampă: 10 lei;
  • Clamă păr: 3 lei.

ANAF pune la vânzare mai mult decât chilipiruri. De exemplu, mai face licitații pentru terenuri sau vehicule. În plus, a anunțat că va pune în vânzare peste 41 de milioane de acțiuni la Bursa de Valori București.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate