Banca Transilvania a făcut un anunț foarte important. Deși acesta îi are drept țintă pe clienții băncii, sfaturile oferite de instituția bancară sunt bune pentru toată lumea.
Banca Transilvania a publicat un mesaj pe Facebook prin care le atrage atenția clienților că pe rețelele de socializare sunt distribuite numeroase reclame care le promit românilor că pot avea parte de câștiguri rapide, dacă fac anumite investiții.
Deși sună bine în teorie, în practică este vorba despre o minciună care îi va lăsa pe oameni fără bani în conturi.
Banca Transilvania le reamintește oamenilor să fie atenți la mesajele din mediul online, pentru a nu cădea în capcana rău făcătorilor.
„Dacă sună prea frumos să fie adevărat, este foarte posibil să fie o tentativă de fraudă. Dacă vezi reclame de acest fel, care folosesc însemnele BT, te rugăm să ne anunți cât mai curând. Radu vede o reclama care ii promite un castig rapid cu o investitie minima. Radu nu da click pe reclame si nu da datele lui sau ale cardului”, este mesajul postat de instituția bancară pe Facebook.
Pe site-ul oficial al băncii sunt mai multe recomandări în ceea ce privește practicile hoților cibernetici. Deși sunt regăsite pe site-ul de la Banca Transilvania, sfaturile prezente acolo sunt, în linii mari, aplicabile tuturor celor care folosesc internetul.
De cele mai multe ori, reclamele false apar pe Facebook, acolo unde este greu să deosebești ceea ce este fals sau nu. Cu toate acestea, sunt anumite elemente cheie care dau de gol o astfel de practică.
„Îmbunătățește-ți viața investind (o anumită sumă) în BT sau Cel mai bun program pentru a genera venituri cu un depozit minim – așa sună o serie de reclame false pe Facebook, care folosesc inclusiv imagini cu banca și cu reprezentanți ai Grupului BT, precum și brandul nostru (Banca Transilvania, BT Asset Management), făcând brand infringement.
De asemenea, vă îndeamnă să deschideți anumite linkuri, din diferite motive: să răspundeți la un chestionar, să aveți acces la o “platformă”. Nu sunt reclame generate de BT și întotdeauna le raportăm punctual”, arată banca.
BT are și câteva recomandări și spune că ar trebui ca textul reclamelor de pe Facebook despre bancă să fie citit cu atenție, apoi ar trebui să verificăm și linkul. Dacă el este greu de descifrat, atunci ar trebui să nu-l accesați.
Dacă găsiți o astfel de reclamă de la BT, banca spune că ele ar trebui raportate. De asemenea, există un număr de telefon și o adresă de email dacă aveți suspiciuni – 0264 30 80 28, contact@btrl.ro.