News

Adio Jaqueline Cristian! Cine a devenit cea mai bine clasată jucătoare de tenis din România? A urcat spectaculos în topul WTA în ultima săptămână

Adio Jaqueline Cristian Cine a devenit cea mai bine clasată jucătoare de tenis din România A urcat spectaculos în topul WTA în ultima săptămână

Absolut toate jucătoarele de tenis de top din România sunt prezente săptămâna aceasta la Cluj, pentru turneul WTA 250, Transylvania Open. Au fost multe și pe tabloul de calificări, dar cu excepția Ancăi Todoni toate au pierdut din primul tur. Nici timișoreanca în vârstă de 20 de ani nu a ajuns în cele din urmă pe tabloul principal, după ce a pierdut confruntarea finală cu Daria Snigur.

Anca Todoni începuse fulminant anul 2025 și devenise marea speranță a fanilor din tenisul românesc. Aceasta se calificase la turneul WTA 500 de la Brisbane, după trei meciuri foarte bune în calificări și a repetat scenariul și la Australian Open.

Din păcate, au urmat apoi eșecurile de la Linz și Cluj acum. Sorana Cîrstea, după opt luni fără meci câștigat a reușit totuși să ajungă până în optimi la Linz și a urcat pe locul 64 WTA, devenind așadar cea mai bine clasată româncă în tenis.

Jaqueline Cristian, care a fost prima rachetă a țării noastre pentru scurt timp a coborât 12 locuri și se află pe poziția 73 acum. Ea va juca la Transylvania Open și are un culoar destul de bun, deci ar fi capabilă de un rezultat mare.

Simona Halep se află acum pe locul 870, iar la Cluj are un meci greu contra Luciei Bronzetti, care a arătat o formă bună.

Pe ce locuri se află în prezent româncele în clasamentul WTA

64 Sorana Cîrstea 973 puncte (+6 locuri)
73 Jaqueline Cristian 909 (-12)
79 Irina Begu 876 (-1)
108 Anca Todoni 710
112 Gabriela Ruse 690 (+1)
120 Ana Bogdan 597 (-1)
211 Miriam Bulgaru 338 (-6)
241 Patricia Țig 297 (+1)
163 Irina Bara 265 (+1)
347 Cristina Dinu 183 (-1)
………………………………
870 Simona Halep (-2) etc.

Jucătoare din România în ierarhia WTA de dublu

34 Monica Niculescu 2460 puncte (+1)
51 Gabriela Ruse 1934 (-1)
162 Jaqueline Cristian 498 (-2)
195 Irina Bara 414 (-1)
264 Briana Szabo 278 (+17)
279 Anca Todoni 265 (-4)
305 Patricia Țig 241 (+2)
315 Andreea Mitu 231 etc.

TOP 10 WTA

1 Aryna Sabalenka 8956
2 Iga Swiatek 8770
3 Coco Gauff 6538
4 Jasmine Paolini 5288
5 Elena Rybakina 4893
6 Jessica Pegula 4861
7 Madison Keys 4680
8 Qinwen Zheng 4095
9 Emma Navarro 3709
10 Paula Badosa 3588.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate