HOROSCOP Maria Sârbu. O săptămână intensă cu două evenimente astrale de mare impact. Pe 26 noiembrie, Mercur a intrat în retrograd, deci mare atenție la provocările de care veți avea parte în această perioadă. Luna Neagră va fi și ea în Săgetător și va crea o serie de probleme, deci toate zodiile trebuie să trateze cu calm situațiile mai delicate care or să apară în următoarele zile.
De asemenea, avem și Lună Nouă în Săgetător pe 1 decembrie, care este un prilej perfect de a vă creiona noi obiective, transformări. Practic o puteți lua de la capăt. Astrologul Maria Sârbu a analizat în detaliu harta astrală pentru această perioadă și a prezentat pe larg previziunile sale pentru fiecare zodie în parte. Toate informațiile le puteți afla din clipul de mai jos.
Pe 27 noiembrie, veți avea reușite, surprize sau cadouri datorită lui Venus, care vă ajută enorm în această zi. Vin și oportunități foarte bune pentru voi, deci profitați de ele.
Pe 28 noiembrie, Mercur vă va zăpăci destul de tare și trebuie să aveți grijă ce faceți cu iubirea. Veți simți o lipsă de dragoste în inima voastră la nivel profund și de aceea trebuie să vă gândiți de unde vă încărcați bateriile cu afectivitate pentru că aveți nevoie.
Pe 29 noiembrie, atenție mare la oportunitățile care vin. Le puteți crea chiar și se pot transforma în bani. Va fi cu mult noroc pe plan financiar, dar și pe carieră.
30 noiembrie – 1 decembrie – un weekend interesant. Avem Lună Nouă în Săgetător și aceasta vă vrea mai puțin orgolioși și mai pregătiți pentru un nou ciclu de șase șapte ani, care poate începe acum.
Este momentul să începeți o viață nouă, să luați taurul de coarne și să o luați pe un alt drum, care în mod cert va fi mult mai frumos decât cel actual.