Cristina Demetrescu anunță o perioadă centrată pe bani pentru o zodie. Alți nativi în schimb vor avea o revelație care le poate schimba radical viața.
Astrologul Cristina Demetrescu a prezentat horoscopul complet pentru zilele care urmează. Vin schimbări, discuții, dar și negocieri pentru doi nativi.
Conform horoscopului prezentat de Cristina Demetrescu, Balanța este cea care se centrează doar pe bani până la mijlocul lunii ianuarie. Nativii acestei zodii duc negocieri în acest sens.
Mai mult de atât, au șansa să se și îmbogățească dacă știu ce au de făcut. Și este vorba despre niște sume de bani care nu sunt deloc de neglijat în cazul lor.
„Balanțele reiau unele negocieri și anumite discuții legate de subiectul banilor. Banii pe care de obicei îi au în comun cu cineva. Posibil să fie partaje, lăsate așa în coadă de pește, ne ne duse la la final și în în următoarea perioadă, conturile Balanțelor se pot umple cu banii și cu bani la care se așteaptă, dar și cu unele sume de bani la care nu se așteaptă. Este suficient să găsească pe cineva, un partener, care să fie mai înstărit”, spune Cristina Demetrescu.
Pentru nativii din zodia Scorpion în schimb se anunță o revelație. Viața lor se poate schimba total, în funcție de decizia pe care o vor lua, sau nu.
Cei născuți sub acest semn zodiacal pot inclusiv să se căsătorească, sau să devină părinți, în funcție de interes. De asemenea, se anunță și câteva câștiguri interesante pe alte planuri.
„Scorpionii au niște revelații așa, de ultim moment. Se pot căsători, dar foarte rapid. Se pot căsători fie pentru că au nevoie de un document, câteodată dă mai bine la CV să fii căsătorit sau se pot căsători pentru că apare un copil. Sunt unii care uneori mai și divorțează, pentru că hârtia aia. Își înving concurența, au câștiguri din procese și, nu în ultimul rând, pot semna anumite contracte care să le aducă bani în următoarea perioadă”, adaugă astrologul Cristina Demetrescu.