Urania spune că o zodie poate pierde importanți. Alți nativi pe de altă parte știu cum să facă bani, iar astrele îi susțin din toate punctele de vedere zilele acestea.
Astrologul Urania a prezentat horoscopul complet pentru următoarele zile. Iată că finalul de noiembrie aduce beneficii anumitor zodii, dar și neclarități altora.
Conform horoscopului prezentat de Urania, Balanța este cea care poate să piardă oameni importanți. Nativii acestei zodii își dau seama că relațiile parteneriale vor fi puse la încercare.
Ajung să se simtă obosiți și de asemenea, enervați de ceea ce li se întâmplă. Iar asta o să resimtă și anumite persoane din jurul lor.
„Relațiile parteneriale vor fi puse la încercare de tot felul de inadvertențe care pot obosi, enerva sau chiar pune într-o lumină neplăcută pe unul sau pe ambii parteneri implicați într-o activitate comună”, spune Urania.
Pentru nativii din zodia Scorpion, veștile sunt cât se poate de bune. Cei născuți sub acest semn zodiacal au șansa să primească bani, iar munca lor va fi în sfârșit răsplătită din numeroase puncte de vedere.
„Soarele va intra în zodia Săgetătorului și va exercita o influență astrală intensă, în principiu benefică, în sectorul banilor câștigați din muncă proprie”, adaugă astrologul.
Pentru Săgetători se anunță o perioadă plină de trăiri intense. Acești nativi trebuie să își asume riscul și să nu ezite. S-ar putea ca unele relații să se schimbe în funcție de intervenția pe care o au ei.
„Trăiri intense, nu toate armonice, efervescență afectivă, emoții puternice, dar și riscul de a nu sesiza, din cauza acestui entuziasm, vulnerabilitățile din relațiile sentimentale de dată recentă”, mai spune astrologul Urania.