Cristina Demetrescu anunță riscuri mari în următoarele două săptămâni. O zodie riscă să își piardă marea iubire, iar alți nativi au nevoie de niște timp cu familia.
Cristina Demetrescu a prezentat horoscopul complet pentru prima parte din luna iulie. Aflați că nu toate zodiile vor avea parte de lucruri spectaculoase.
Pentru Vărsători, astrologul vine cu o recomandare. Nativii acestei zodii ar fi bine să fie alături de anumiți membri ai familiei, în special în această perioadă.
Au niște datorii morale, astfel că ar fi bine să țină cont de ele și să se implice activ în anumite lucruri. Nu trebuie să simtă nevoia neapărat de o obligație.
„Vărsătorul poate să se încline spre zona creativă a profesiei lui, să dea mai multă importanță acestor lucruri. Are datorii pentru familie, trebuie să-și facă timp să-și ajute părinții, dar și să angajeze pe cineva în casă care să-l ajute la treburile domestice, precum o bonă sau menajeră”, spune astrologul.
Nativii din zodia Pești au planetele alături de ei. Au șansa să se îndrăgostească, însă la fel de mari sunt și șansele de a pierde marea iubire.
Cei născuți sub acest semn zodiacal ar putea ajunge în postura în care degajă o anumită emoție, iar asta s-ar putea să fie destul de deranjat pentru persoana din viața ei.
Tocmai din acest motiv, Cristina Demetrescu recomandă mai multă atenție la atitudine și nu numai, dacă vor într-adevăr să nu aibă de pierdut în luna iulie.
„Pentru Peşti, planetele sunt foarte bine poziționate, pentru că îi stimulează, s-ar putea să se îndrăgostească, să simtă emoții foarte mari, dar ar putea și să piardă din cauza faptului că s-ar putea să degaje emoția care nu e foarte focusată pe partener. Nu sunt cele mai echilibrate persoane din lume”, a mai spus astrologul Cristina Demetrescu, la emisiunea Vorbeşte lumea.