Guvernanții se lamentează zilnic că nu mai sunt bani la bugetul de stat și că nu reușesc să se încadreze în deficitul de 4,4% impus de Uniunea Europeană. Astfel că echipa premierului Ciolacu a conceput un program de măsuri fiscale care prevede taxarea suplimentară tot a celor care plătesc deja.
Deja s-a creat o stare de panică în România din acest motiv și peste 60% dintre români se tem că le vor fi afectate veniturile din cauza noilor idei ale guvernului PSD-PNL. Și în timp ce există aceste frământări, mai mulți parlamentare liberali au depus o inițiativă prin care vor acordarea unei indemnizații lunare pentru familiile care au mai mult de 3 copii, indiferent de veniturile acestora.
Așadar și o familie de milionari în euro va putea primi lunar bani de la stat, mai exact un salariu minim net, care astăzi de de aproximativ 1.900 de lei sau două salarii minime pentru cei care au cinci sau șase copii.
Dacă o familie are patru copii, atunci ar urma să primească un salariu minim și jumătate. Banii ar urma sa fie acordați până când copilul împlinește 18 ani și nu va ține cont de veniturile familiei, așa cum am mai precizat.
Atenție însă! Pentru a primi acești bani de la stat părinții trebuie să realizeze venituri. În momentul de față nu s-a votat această inițiativă, deci va ma dura până când va deveni lege.