Economie

Ce se întâmplă cu impozitarea progresivă? Se ia în calcul și impozitarea pe gospodărie. Milioane de români vor avea salarii mai mici

Ce se întâmplă cu impozitarea progresivă Se ia în calcul și impozitarea pe gospodărie. Milioane de români vor avea salarii mai mici

O lege propusă de PNL, recent adoptată în Comisia Parlamentului, sugerează menținerea cotei unice de impozitare în România pentru următorii 10 ani.

Social democrații s-au abținut de la vot în Comisia Parlamentului, în timp ce premierul Marcel Ciolacu propune introducerea impozitării progresive sau a impozitului pe gospodărie. Legea urmează să fie supusă votului în plenul Parlamentului.

Proiectul de lege a fost adoptat în comisia de buget-finanțe, primind un raport favorabil, semn că liberalii au obținut sprijinul voturilor de la UDMR pentru a-l trece, deoarece senatorii de la PSD s-au abținut.

În prezent, legea urmează să fie supusă dezbaterii în plenul Camerei Deputaților, chiar dacă social-democrații vor să introducă un impozit progresiv.

Banca Mondială a solicitat României să revizuiască sistemul de impozitare

De asemenea, Banca Mondială a solicitat României să revizuiască sistemul de impozitare, în timp ce premierul Marcel Ciolacu a argumentat necesitatea modificării impozitării muncii, care este considerată o povară pentru angajați.

Conform declarațiilor sale, una dintre opțiunile posibile ar fi implementarea unui sistem de impozitare progresivă sau adoptarea impozitului pe gospodărie.

Cu toate acestea, în prezent, această dispută ar putea să amplifice tensiunile dintre cele două partide, PSD și PNL, plasându-le în tabere opuse.

În cadrul coaliției de guvernare, liberalii susțin ferm menținerea cotei unice de impozitare. Nicolae Ciucă a afirmat că această măsură a contribuit la creșterea economică actuală a României, depășind media altor țări europene, și că ar trebui să rămână neschimbată pentru cel puțin următorii 10 ani.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate